Cea mai puternică competiție intercluburi revine in prim plan în această săptămână cu meciurile retur din optimile de finală. Chiar daca unele echipe sunt ca și calificate după prima manșă, de exemplu Arsenal, majoritatea duelurilor sunt deschise oricărui deznodământ.
Fără doar și poate, unul dintre cele mai interesante partide din această fază va fi confruntarea dintre Liverpool și PSG de pe Anfield.
În tur, cormoranii au câștigat având o eficiență maximă, in timp ce francezii au ratat din toate pozițiile, ceea ce a adus şi victoria englezilor.
Însă, a fost un succes la limită, astfel că totul se va decide pe Anfield, anunțându-se un meci tare, spectaculos și care va fi condus de o brigadă românească ce îl va avea pe Kovacs Istvan la centru.
Asistent este zălăuanul nostru, Tunyogi Ferencz care va fi protagonistul unui alt duel de foc, având în față alte cluburi legendare, după ce a mai arbitrat și echipe precum Arsenal, Real Madrid, Juventus, Bayern, Manchester City, Inter Milano etc. Brigada va fii completată de Mihai Marica.
Partida dintre Liverpool și PSG va avea loc marți seară, începând cu ora 22.00.
Pentru Tunyogi Ferencz este al șaselea meci arbitrat in acest sezon de Liga Campionilor după duelurile Inter – Arsenal, Bayern – PSG, Steaua Roșie Belgrad – PSV Eindhoven, Juventus – Benfica și Real Madrid – Manchester City.
Este fără doar și poate un motiv in plus de mândrie pentru județul Sălaj să avem un arbitru de mare anvergură și, totodată, Tunyogi Ferencz demonstrează că se poate ajunge la cel mai înalt nivel dacă ești dedicat, implicat, profesionist și serios.
Evident, pe lângă meciurile din Liga Campionilor, arbitrul sălăjean a oficiat și cele mai importante meciuri din Superliga României, având la activ și meciuri în Youth League, Supercupa României sau meciuri la Cupa Golfului, în Kuweit.








