Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au reținut pentru 24 de ore doi tineri, de 16 și 18 ani, din comuna Zimbor, bănuiți de furt calificat și distrugere. Cei doi sunt acuzați că au pătruns într-un magazin din localitatea Sâncraiu Almașului, de unde au sustras bunuri în valoare de aproximativ 7.500 de lei.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 7 februarie, în jurul orei 02:00. Într-o încercare de a induce în eroare autoritățile, adolescentul de 16 ani a sunat la 112, semnalând că ușa magazinului era deschisă și că în interior se aflau bunuri răvășite.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că apelantul, împreună cu complicele său de 18 ani, a forțat ușa de acces a magazinului cu un obiect contondent, a distrus camerele de supraveghere și a furat 200 de pachete de țigări, băuturi alcoolice și produse alimentare.
La scurt timp după sesizare, polițiștii i-au identificat pe suspecți și au reușit recuperarea integrală a prejudiciului.
Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.









