Vasile-Cristian Lungu, candidat independent la Primăria Zalău, și-a exprimat opțiunea de vot la secția nr. 16 din municipiu.
Acesta a declarat că, înainte de a merge la urne, a ales să participe la slujba religioasă, subliniind importanța credinței și a valorilor morale în viața publică.
„Am ales să merg înainte la biserică și după aceea să votez tocmai de aceea că noi avem nevoie de conducători locali și naționali cu principii morale solide și oameni de credință”, a declarat Vasile-Cristian Lungu.
Candidatul a adăugat că votul său este un semnal pentru schimbare, astfel că Vasile-Cristian Lungu a declarat că a votat pentru o Românie suverană.
„Am votat astăzi pentru schimbarea sistemului local și pentru o Românie suverană”, a mai punctat candidatul independent.








