Share:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on telegram
Home » Sporturi » VIDEO. Ajut-o să meargă din nou pe Daria – tânăra paralizată de la brâu în jos în urma unui accident teribil

În urmă cu trei luni, Daria Pop, o tânără pasionată de munte și dedicată carierei sale, a suferit un accident grav care i-a schimbat complet viața. O clipă de neatenție a dus la un traumatism vertebro-medular sever, lăsând-o paralizată de la brâu în jos.

Cu ajutorul echipelor medicale de la Cluj-Napoca și al terapeuților, tânăra originară din comuna Someş-Odorhei a început un drum lung spre recuperare. În ultimele luni, a trecut prin operații dificile, sesiuni de kinetoterapie intense și ședințe de stimulare magnetică. Cu mult efort, a reușit să facă primii pași folosind un cadru, iar acum încearcă să se deplaseze cu cârje.

Procesul de recuperare este extrem de costisitor. Sălăjeanca noastră are nevoie de terapie zilnică, tratamente speciale și susținere constantă pentru a-și recăpăta independența. Ea continuă să lupte cu o determinare impresionantă, dar are nevoie de sprijinul nostru.

Daria Pop are 25 de ani, este din localitatea Someș-Odorhei şi absolventă a Facultății de Farmacie din Cluj-Napoca, aflându-se acum în primul an de rezidențiat.

Cum poți ajuta?

Orice donație, mică sau mare, o poate ajuta pe Daria să-și continue tratamentele:

IBAN: RO59BTRLRONCRT0478955301

Revolut: revolut.me/popdaria

Telefon: 0748046191

Daria nu renunță la visurile ei, iar împreună o putem ajuta să-și recapete viața. Fii parte din această poveste de solidaritate și speranță!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *