Share:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on telegram
Home » Ştiri din Sălaj » Administraţie » Va susține AUR Sălaj un candidat suveranist la Primăria Zalău? Sau va face rabat de la linia ideologică?

Campania electorală pentru alegerile locale începe cu tensiuni vizibile, iar prima confruntare politică majoră se conturează între candidatul independent și suveranist Vasile-Cristian Lungu și filiala locală AUR Sălaj.

Într-un comunicat publicat pe rețelele de socializare, AUR Sălaj îl acuză pe Lungu că se „lipește” de imaginea partidului și a liderului George Simion, deși „nu a fost desemnat oficial drept candidat al AUR pentru Primăria Zalău”. Mesajul, lansat fără semnătura unui reprezentant oficial, sugerează o delimitare categorică de Lungu și anunță un viitor candidat propriu – însă fără nume, profil sau justificare ideologică.

Replica lui Lungu nu a întârziat și a fost una categorică și argumentată. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, candidatul independent a amintit că a fost susținut oficial de AUR în alegerile pentru Consiliul Județean Cluj în iunie 2024, dar și că, încă din 2017, s-a aflat printre primii promotori ai suveranismului românesc, inclusiv în Parlamentul României.

„Am fost cu voi în alegeri, în campanii, în diaspora ideologică. Am fost alături de George Simion la CPAC Washington, unde i l-am prezentat personal lui Steve Bannon, consilierul lui Donald Trump. Acestea nu sunt poze de campanie, ci fapte reale, trăite. Nu mi-am atribuit niciodată statutul de candidat oficial AUR pentru Zalău, dar nici nu accept ca istoria comună să fie ștearsă peste noapte”, a declarat Lungu.

Într-un ton ferm, dar coerent, Cristian Lungu ridică două întrebări directe către conducerea AUR Sălaj, cerând explicații publice:

  1. Cine dintre contracandidații mei este mai reprezentativ pentru suveranism decât mine, care am fost alături de AUR în momente cheie?
  2. Cu ce justificare ideologică veți susține alt candidat, în condițiile în care sunt singurul candidat suveranist?

Mesajul transmis de Lungu este clar: suveranismul nu este o etichetă electorală de împrumut, ci o identitate construită în ani de implicare, inclusiv la nivel internațional. Iar jocurile de imagine ale filialelor nu pot rescrie istoria politică a unei colaborări care a fost, la un moment dat, asumată public de ambele părți.

„Valorile nu se schimbă pentru că se schimbă strategiile locale. Dacă AUR Sălaj alege să se delimiteze de un suveranist autentic fără un argument ideologic real, alegătorii merită să știe de ce”, a mai adăugat Lungu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *