SCM Zalău continuă să construiască un lot competitiv pentru sezonul viitor, anunțând prelungirea contractului cu unul dintre cei mai valoroși jucători ai echipei, portughezul Filip Cvetićanin.
După un sezon excepţional în tricoul Zalăului, jucătorul în vârstă de 28 de ani a semnat pentru încă un an, exprimându-și dorința de a atinge noi performanțe alături de colegii săi.
„Îmi place orașul, îmi place echipa și tot staff-ul. Și lor le place de mine, au vrut să rămân, așa că pentru mine a fost o decizie naturală. Este o nouă provocare semnarea pentru încă un sezon, iar obiectivul meu personal este să fiu cel mai bun atacant din Divizia A1 și să îmi ajut echipa să își atingă obiectivele”, ne-a declarat Filip.
Obiectivele SCM Zalău pentru noul sezon sunt ambițioase: calificarea din nou în Final Four-ul campionatului Diviziei A1, atingerea fazei semifinale – și de ce nu – a finalei.
De asemenea, aşa cum ne declară portughezul, echipa își dorește să revină în finala Cupei României, cu gândul de această dată la câștigarea trofeului.
„Nu depinde totul de mine, dar vreau să fiu la cel mai înalt nivel și să ajut SCM Zalău să obțină cele mai bune rezultate”, a adăugat Cvetićanin.
În prezent, Filip este convocat la echipa națională a Portugaliei, unde se pregătește intens pentru participarea în Golden League, competiție în care lusitanii vor încerca să se afirme pe plan european.
Zalăul, a doua casă pentru lusitan
Filip Cvetićanin a venit pentru prima dată la poalele Meseșului în sezonul 2022–2023, unde a impresionat prin evoluțiile sale constante și aportul semnificativ la jocul echipei.
După un sezon petrecut în țara natală, la Leixões SC, managerul Adrian Feher și-a dorit revenirea sa, iar în vara trecută, Filip s-a întors la Zalău, fiind din nou unul dintre cei mai buni jucători ai echipei.

De altfel, în primul său sezon în Divizia A1, Cvetićanin a fost inclus în echipa ideală a campionatului, selecție realizată de Federația Română de Volei.
De-a lungul carierei, Cvetićanin a evoluat pentru cluburi de top din Portugalia, Grecia și Franța: SC Espinho, SL Benfica Lisabona, Castêlo da Maia GC, GDC Gueifães, Foinikas Syros și AS Cannes.
Palmaresul său cuprinde șapte medalii, dintre care cele mai importante au fost câștigate între 2017 și 2019, în perioada în care a jucat pentru Benfica Lisabona: campion al Portugaliei, vicecampion și de trei ori câștigător al Cupei Portugaliei.
Portughezul a cucerit și o medalie în Grecia, cu Foinikas Syros, confirmându-și valoarea la nivel internațional.









