Conform IPJ Sălaj, la data de 21 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna au reținut doi bărbați și o femeie, cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La aceeași dată, în jurul orei 11.00, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la un conflict care a avut loc între cele 3 persoane, în localitatea Crasna.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, un bărbat de 63 de ani, din comuna Crasna, în urma unor neînțelegeri cu privire la un conflict care ar fi avut loc între un minor de 16 ani, din aceeași comună și fiul său, l-ar fi împins pe minorul de 16 ani, acesta căzând și lovindu-se în zona capului.
Ulterior, o femeie de 41 de ani, din Crasna, care se afla împreună cu bărbatul de 63 de ani, ar fi aruncat cu un obiect dur către minorul de 16 ani, acesta fiind lovit din nou, în zona capului.
După acestea, minorul de 16 ani, utilizând un obiect de lemn de dimensiuni mari, ar fi amenințat cu acte de violență persoanele aflate în jur.
În urma cercetărilor efectuate, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind predați reprezentanților Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Satu Mare.
Aceștia vor fi prezentanți procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, pentru dispunerea altor măsuri preventive.








