Campionatul Judeţean la Liga 3 se apropie de final, aşadar cunoaştem deja campioana, care anul acesta este „U” Crasna, o formaţie care a renăscut din propria cenuşă şi care a reuşit să cucerească podiumul în acest sezon.
„U” Crasna s-a născut din dorinţa mai multor „crăsneni” să facă mişcare şi pasionaţi fiind de fotbal, şi-au dorit să evolueze într-un campionat, unde să aibă parte şi de competiţie şi adversari pe măsură. Deoarece Liga 2 începuse deja, Ovidiu Breda, conducătorul echipei, a înscris formaţia în Liga 3 şi de atunci a început la propriu aventura.
Echipa a avut un parcurs constant, reuşind în cele 30 de etape scurse, 22 de victorii, 3 remize şi 5 înfrângeri. De multe ori, cei din Crasna au împărţit primul loc cu Golden Boys, care acum se poziţionează pe locul secund, la o diferenţă de 7 puncte.
În cele din urmă, „U” Crasna a reuşit să treacă de toate echipele din campionat şi încet-încet să-şi consolideze poziţia de lider, un loc bine meritat şi pentru care băieţii din Crasna au muncit.
Acum, în etapa cu numărul 25, „U” Crasna a câştigat la masa verde cu Mobil Team, astfel că, matematic vorbind, cei de la Crasna se pot bucura deja de victorie şi pot începe să se pregătească pentru Liga 2, acolo unde conform conducătorului echipei speră să facă o figură frumoasă.
„Pentru mine şi pentru noi toţi, „U” Crasna este un vis îndeplinit. Noi mereu făceam mişcare şi jucam fotbal aşa între prieteni, aşa că într-o seară ne-a venit ideea să ne înscriem în campionatul judeţean de minifotbal. Deoarece Liga 2 începuse deja, am ales Liga 3, unde pot să zic că am avut un parcurs bun. La început a fost greu, dar începând cu victoriile din Cupa României parcă am mai prins curaj şi am început să fim tot mai buni şi în campionat, pe care acum îl şi câştigăm. Iniţiativa noastră a fost clară: doar băieţi din Crasna, ceea ce ne-a şi reuşit, avem în lot 19 jucători originari din comună şi un singur zălăuan.
În mod special vrem să le mulţumim susţinătorilor noştri, care după părerea mea sunt alături de noi indiferent de ligă, dar şi un rând de mulţumiri primarului comunei Crasna Kovács István pentru toată susținerea de care a dat dovadă și restaurantului Perla Crasnei”, ne-a declarat Ovidiu Breda, conducătorul echipei.
Lot „U” Crasna: Baricsan Norbert, Breda Henrik, Ovidiu Breda, Cseke Lasylo, Cseke Zsolt, Dobrai Tibor, Gecse Andras, Haraklanyi Norbert, Petkes Beniamin, Szabo Andras, Szabo Sandor, Szigyarto Zsolt, Szigyarto Szebasztian, Szucs Szilard, Toth Adam, Toth Peter, Vadas Istvan, Vegh Rolan, Vizaknai Peter şi Bogya Akos. Conducător: Ovidiu Breda
Someşul Letca învinge mai bine cotata Milionarios
Someşul Letca a învins mai bine cotata Milionarios, într-un meci disputat mai ales în prima repriză, care s-a încheiat la scor 3 – 2 în favoarea celor din Letca. În această partidă, Valer Moldovan (Someşul Letca) a reuşit un hattrick, în timp ce Narcis Glăvuţ (Someşul Letca) şi Sorin Vlaicu (Milionarios) câte o dublă.
BT Royal a câştigat duelul cu Borusia Team la scor 3 – 2. Andrei Tătar a deschis scorul pentru „bancari” în minutul 5, pentru ca în minutul 18, „Tavi” Ardelean să marcheze pentru 2 – 0. Două minute mai târziu, au replicat şi cei de la Borusia Team, astfel că în minutul 20 au marcat prin Călin Ciupe, 2 – 1 fiind rezultatul de la pauză. În actul secund, Ioan Gui a marcat în poarta celor de la Borusia Team, iar George Prodan a marcat şi el pentru Borusia, dar soarta jocului era deja decisă.
Red Dogs Creaca s-a impus în faţa celor de la ACS Onix cu scorul de 2 – 1. Marian Ignat a deschis scorul pentru ACS Onix în primele minute de joc, dar Alex Rostaş a egalat în minutul 17. În repriza secundă, Raul Bălan a marcat în poarta celor de la ACS Onix şi a consemnat rezultatul final, 2 – 1 în favoarea celor din Creaca.
Viitorul Recea a câştigat la masa verde cu Golden Boys, în urma neprezentării formaţiei din urmă.
Rezultate etapa a XXVI-a Liga 3:
BT Royal – Borusia Team 3 – 2 (2 – 1)
Au marcat: Andrei Tătar (‘5), Octavian Ardelean (’18) şi Ioan Gui (’41), respectiv Călin Ciupe (’20) şi George Prodan (’48)
Milionarios – Someşul Letca 3 – 7 (2 – 3)
Au marcat: Sorin Vlaicu (’11 şi 29) şi Marius Tarţa (’17), respectiv Valer Moldovan (‘2, 9 şi 43), Florin Nemeş (’15), Narcis Glăvuţ (’44 şi 49) şi Paul Todoruţ (’45)
ACS Onix – Red Dogs Creaca 1 – 2 (1 – 1)
Au marcat: Marian Ignat (‘5), respectiv Alex Rostaş (’17) şi Raul Bălan (’39)
Viitorul Recea – Golden Boys 6 – 0 neprezentare
“U” Crasna – Mobil Team 6 – 0 neprezentare
CLASAMENT LIGA 3:
| 1. “U” Crasna | 30 | 22 | 3 | 5 | 115 – 50 | 69 |
| 2. Golden Boys | 30 | 19 | 5 | 6 | 131 – 78 | 62 |
| 3. Red Dogs Creaca | 30 | 16 | 6 | 8 | 123 – 95 | 54 |
| 4. ACS Onix | 30 | 15 | 3 | 12 | 129 – 94 | 48 |
| 5. BT Royal | 29 | 15 | 1 | 13 | 100 – 90 | 46 |
| 6. Mobil Team | 29 | 12 | 4 | 13 | 79 – 106 | 40 |
| 7. Milionarios | 30 | 10 | 2 | 18 | 102 – 128 | 32 |
| 8. Someşul Letca | 30 | 8 | 6 | 16 | 91 – 123 | 29 |
| 9. Borusia Team | 30 | 8 | 2 | 20 | 77 – 125 | 26 |
| 10. Viitorul Recea | 30 | 6 | 4 | 20 | 82 – 140 | 22 |








