Share:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on telegram
Home » BOX » Szatmári Maria, prima pugilistă din Sălaj cu licenţă în Liga Profesionistă

Szatmári Maria, multipla campioană naţională şi vicecampioană balcanică, a fost inclusă în Liga Profesionistă de Box din România, devenind astfel prima pugilistă din Sălaj cu această licenţă.

Legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău, Maria a avut un parcurs excelent, de când a început să boxeze – 2019 – fiind medaliată la toate competiţiile naţionale. Astfel că, pugilista deţine titlurile de Campioană Naţională la tineret – 2023 -, Vicecampioană Balcanică – 2023 -, Campioană Naţională la seniori – 2024 – şi tot anul trecut, boxera a participat şi la o piramidă de kickboxing, în cadrul Cupei Maramureşului, sub comanda antrenorului Laurenţiu Lăpuşte.

Aşadar, în urma acestor rezultate frumoase şi promiţătoare, pugilista antrenată de Adrian Popuţea a urmat procedurile pentru legitimarea în Liga Profesionistă de Box din România, iar în acest moment reprezentanţii sportivei sunt în negocieri pentru primul său meci în boxul profesionist. Este vorba de un „duel” care va avea loc chiar în oraşul Toledo, Spania, programat pentru data de 22 februarie.

Chiar dacă Maria este singura pugilistă cu legitimaţie în boxul profesionist, de partea cealaltă, Sălajul a mai fost reprezentat de sportivi la acest nivel, precum Major Atilla, Major Tibor, Adrian Săuca, Gringu Mandache, Virgil Meleg sau Adrian Popuţea.

De asemenea, anul trecut, colegul de club al Mariei – David Chiş – a boxat pentru o bursă frumoasă în boxul neolimpic profesionist, la o gală în Italia.

Sportiva Szatmári Maria îşi propune pentru anul acesta să cucerească titlurile de campioană naţională la boxul olimpic, dar şi câştigarea Cupei României, semnarea a minim trei meciuri în boxul profesionist, iar în kickboxing îşi doreşte un debut în galele profesioniste, nu doar în cele de amatori.

Totuşi, pugilista nu a neglijat nici şcoala, aceasta promovând anul trecut Examenul de Bacalaureat, iar în anul acesta intenţionează să urmeze cursurile unei Facultăţi de Educaţie Fizică şi Sport.

„Maria are o atitudine de mare campioană şi a demonstrat acest lucru în boxul olimpic. Pugilista a obtinut 45 de victorii cu titluri si Cupe Naţionale şi Internaţionale, dar şi rezultate în kickboxing alături de Laurenţiu Lăpuşte. Acum, sportiva îşi doreşte să încaseze şi nişte burse în boxul profesionist, un sport unde nu am vrut să facem palmares la alţii, dar ne obligă partea financiară”, ne-a declarat Adrian Popuţea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *