În această etapă, Rapid Zimbor a primit vizita celor de la Someşul Someş-Odorhei, echipă care îşi dorea să ajungă pe podium şi care a şi reuşit această performanţă după meciul acesta.
Cei de la Someşul au reuşit să deschidă scorul destul de repede, în urma unui corner, Major Robert preluând mingea cu capul, din câţiva metri, în plasa porţii gazdelor.
După câteva minute, Rapid Zimbor reuşeşte egalarea prin Laurenţiu Şerban, în urma unei lovituri libere şi pe fondul lipsei de marcaj a celor din apărarea formaţiei din Someş-Odorhei.
Partida a fost mai echilbrată până în minutul 34, când atacantul celor de la Someş-Odorhei, Andrei Pop, a transformat o lovitură liberă directă. Astfel, la pauză, oaspeţii conduceau cu scorul de 2 – 1.
La începutul reprizei secunde, acelaşi Andrei Pop realizează dubla, înscriind un şut plasat de la marginea careului de 16 metri.
Gazdele revin în joc la mijlocul reprizei, în urma unei faze fixe şi în urma unui contraatac, prin Vlad Baki, respectiv Horaţiu Homonoiu.
Oaspeţii reuşesc să îşi asigure victoria prin golul marcat de Vlad Lazar, pe final de joc, în urma unui corner.
În urma acestui rezultat, Someşul Someş-Odorhei urcă pe podium, profitând totodată şi de scorul de la Cizer, unde Unirea Mirşid a reuşit un rezultat de egalitate.
Pentru formaţia din Someş-Odorhei este o mare performaţă, deoarece au trecut mai bine de doi ani de când aceştia au terminat campionatul pe podium.
Vlad Lazar – golul victoriei!
Jucătorul de la Someş-Odorhei a reuşit să se impună în acest meci, dat fiind faptul că a înscris şi golul victoriei chiar pe final de joc.
Vlad Lazar a fost desemnat însă şi jucătorul meciului, datorită prestaţiei sale bune de pe „dreptunghiul verde”.
Fotbalistul ne declară că este foarte mulţumit de evoluţia Someşului şi de faptul că echipa este una solidă, cu un sprit de luptă ridicat.
„Sunt foarte mulţumit de evoluţia echipei, băieţii au dat dovadă de atitudine şi spirit de luptă până în ultimul minut”, ne-a spus Vlad Lazar.
Lazar ne mai spune că strategia lor în acest campionat este de a trata fiecare meci cu seriozitate şi bineînţeles, obiectivul celor de la Someşul Someş-Odorhei este să lupte pentru primele locuri.

„Pentru noi, obiectivul rămâne clar: luăm fiecare meci în parte şi luptăm să câştigăm de fiecare dată”, a transmis acesta.
De asemenea, Vlad a mai transmis un mesaj despre formaţia de la Zimbor, în care acesta subliniază că Rapid-ul a rămas o echipă solidă, cu câţiva jucători care pot face diferenţa în orice moment, în ciuda plecărilor din această iarnă.
„Rapid Zimbor, în ciuda plecărilor din iarnă, rămâne o echipă solidă, cu câţiva jucători valoroşi care pot face diferenţa oricând”, a mai punctat fotbalistul.
Rapid Zimbor – Someşul Someş-Odorhei 3 – 4 (1 – 2)
Au marcat: Laurenţiu Şerban (‘9), Vlad Baki (’59) şi Horaţiu Homonoiu (’67), respectiv Major Robert (‘7), Andrei Pop (’34 şi 49) şi Vlad Lazar (’86)
Rapid Zimbor: Mihai Lung – Andrei Şumlea (’46 Rareş Sălăjan), Răzvan Cucerzan, Sebastian Felecan, Paul Mureşan, Dănuţ Moldovan, Vlad Baki, Laurenţiu Şerban, Tudor Petrişor (cpt.), Horaţiu Homonoiu şi Ioan Luntean. Rezerve: Ionuţ Forna, Raul Mureşan şi Andrei Seiche. Delegat: Vasile Mureşan
Someşul Someş-Odorhei: Ionuţ Chechedi – Vlad Lazar, Raul Porumb (’73 George Porumb), Major Robert, Sergiu Botiş, Mihai Moş (‘90+4 Florin Cherecheş), Ionuţ Mureşan, Rareş Pintea (’46 Flaviu Conţ), Vlad Ortelecan (cpt.) (’73 Răzvan Ardelean), Patrik Cosma (’58 Alexandru Morar) şi Andrei Pop (’90 Samuel Botiş). Rezerve: Adrian Noţigan şi Mario Ilieş. Antrenor: Vlad Ortelecan. Delegat: Alex Turcu
Au arbitrat: Adrian Iancău (Zalău) – la centru, Elekes Rudolf (Zalău) şi Botoş Iosif (Jibou) – asistenţi
Observator AJF: Dinu Moldovan (Jibou)








