Un derby adevărat s-a disputat la Buciumi, acolo unde Cetatea a primit vizita celor de la SCO Jibou, echipă cu care cei din comuna Buciumi se bate pentru locul 5. Totuşi, formaţia antrenată de Cristian Vancea s-a impus în această partidă cu 3 – 2 şi s-a apropiat de Cetatea Buciumi în clasament, singurul dezavantaj al jibouanilor fiind golaverajul, în rest ambele formaţii au câte 35 de puncte.
Pe terenul de la Nuşfalău s-a jucat partida dintre Inter Cizer şi Ardealul Crişeni, care a fost câştigată de cei din Cizer, cu scorul de 3 – 0.
Un meci echilibrat a fost şi cel de la Jac, unde cei din comuna Creaca au făcut un joc frumos, reuşind să învingă cu 4 – 2 „lanterna roşie” a campionatului – Stejarul Sîg. Chiar dacă cei din Sâg au opus rezistenţă, până la urmă valoarea lotului celor de la AS Creaca Jac şi-a spus cuvântul.
Someşul Someş-Odorhei a jucat în această etapă în deplasare, pe terenul celor de la ACS Bănişor-Peceiu. Vlad Ortelecan şi compania au trecut lejer de echipa lui Medan Cozac, reuşind să facă şi scorul etapei (6 – 0), prin acest rezultat păstrându-şi şi poziţia de pe podium.
Liderul Ligii a IV-a Sălaj a mai înregistrat încă o victorie acasă, de data aceasta în faţa celor de la AS Cosniciu, formaţie cu mai puţine pretenţii în acest sezon. FC Chieşd s-a impus cu scorul de 3 – 0 şi se pare că nimic nu o mai poate învinge până la final de campionat.
Rapid Zimbor a câştigat categoric în faţa celor de la Venus Giurtelec, formaţie care în această iarnă a transferat un internaţional din Insulele Caraibe. Băieţii de la Zimbor au dat totul pe teren şi s-au impus cu scorul de 4 – 2 în faţa suporterilor din comuna Măerişte.
Echipa antrenată de Mihai Bode a câştigat la masa verde cu Unirea Ciocmani-Băbeni şi îşi păstrează poziţia a 4-a din clasament, la 3 puncte de ocupanta locului 3 – Someşul Someş-Odorhei – şi la nu mai puţin de 15 puncte de Cetatea Buciumi (poziţia a 5-a).
Rezultate etapa a XXIII-a Liga a IV-a Sălaj:
Inter Cizer – Ardealul Crişeni 3 – 0
Cetatea Buciumi – SCO Jibou 2 – 3
AS Creaca Jac – Stejarul Sîg 4 – 2
ACS Bănişor-Peceiu – Someşul Someş-Odorhei 0 – 6
FC Chieşd – AS Cosniciu 3 – 0
Venus Giurtelec – Rapid Zimbor 2 – 4
Unirea Mirşid – Unirea Ciocmani-Băbeni 3 – 0
CLASAMENT Liga a IV-a seniori
| 1. FC Chieşd | 23 | 20 | 2 | 1 | 143 – 26 | 62 |
| 2. Inter Cizer | 23 | 17 | 6 | 0 | 97 – 28 | 57 |
| 3. Someşul Someş-Odorhei | 23 | 17 | 2 | 4 | 65 – 26 | 53 |
| 4. Unirea Mirşid | 23 | 15 | 5 | 3 | 78 – 29 | 50 |
| 5. Cetatea Buciumi | 23 | 11 | 2 | 10 | 55 – 53 | 35 |
| 6. SCO Jibou | 23 | 11 | 2 | 10 | 49 – 53 | 35 |
| 7. Rapid Zimbor | 23 | 10 | 0 | 13 | 58 – 68 | 30 |
| 8. Ardealul Crişeni | 23 | 9 | 2 | 12 | 44 – 71 | 29 |
| 9. Venus Giurtelec | 23 | 9 | 1 | 13 | 61 – 90 | 28 |
| 10. ACS Bănişor-Peceiu | 23 | 8 | 2 | 13 | 43 – 75 | 26 |
| 11. AS Cosniciu | 23 | 6 | 4 | 13 | 44 – 73 | 22 |
| 12. AS Creaca Jac | 23 | 5 | 4 | 14 | 41 – 72 | 19 |
| 13. Unirea Ciocmani-Băbeni | 23 | 4 | 1 | 18 | 30 – 73 | 13 |
| 14. Stejarul Sîg | 23 | 2 | 1 | 20 | 37 – 108 | 7 |








