Home » FOTBAL » JUNIORI » SCM Zalău continuă în Cupa României cu ambele grupe de juniori republicani

Share:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on telegram

Juniorii republicani de la SCM Zalău traversează un moment bun, nu doar în campionat, ci și în Cupa României.

Forma bună a fost continuată și miercuri după-amiază la partidele din prima fază eliminatorie, în care ambele grupe de la SCM Zalău au reușit victorii categorice în confruntările de la Șimleu Silvaniei, cu ACS Gloria Tăuții Măgherăuș.

Juniorii U19 pregătiți de Alexandru Pop s-au impus cu 3 – 0, reușind să rezolve rapid soarta calificării, încă din prima repriză, la finalul căreia, gazdele conduceau cu 2 – 0. SCM Zalău a fost net superioară adversarului, reușind să își mărească avantajul în repriza secundă, când Andrei Jula a marcat dintr-un penalty.

O victorie și mai clară au înregistrat juniorii U17, antrenați de Marius Muntean care s-au impus cu 4 – 0. După o primă repriză mai echilibrată, gazdele au intrat cu avantaj minim la pauză, grație golului reușit de Cristian Iacob, dar în partea secundă, SCM Zalău și-a securizat victoria, reușind să mai marcheze de alte trei ori în poarta adversă, prin David Debre, Luca Brândușan și Sebastian Codaț.

Ambele grupe avansează în faza a II-a eliminatorie, care este programată tot într-o singură manșă, în data de 6 noiembrie. Până atunci, SCM Zalău se concentrează pe campioat, iar la final de săptămână, urmează să joace din nou cu ACS Gloria Tăuții Măgherăuș, în etapa a VIII-a, tot la Șimleu Silvaniei.

Partida juniorilor U19 are loc de la ora 12.00, iar meciul juniorilor U17 este programat de la ora 14.00

U19: SCM Zalău – Gloria Tăuții Măgherăuș 3 – 0 (2 – 0)

Au marcat: Tudor Iov, Alex Szuci și Andrei Jula

U17: SCM Zalău – Gloria Tăuții Măgherăuș 4 – 0 (1 – 0)

Au marcat: Cristian Iacob, David Debre, Luca Brândușan și Sebastian Codaț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și:

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on reddit
Share on telegram