Share:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on telegram
Home » VOLEI » DIVIZIA A1 » SCM Zalău, adversar puternic în sferturile Cupei României. Adrian Feher: Desigur că ne dorim o victorie în faţa Arcadei Galaţi

În nici două luni, SCM Zalău a învins aproape toţi granzii campionatului, începând cu campioana Corona Braşov, continuând cu Steaua, Rapid, SCM Universitatea Craiova şi în ultima partidă cu Dinamo Bucureşti, liderul campionatului. De asemenea, în ultimele 10 meciuri disputate în campionat, zălăuanii au pierdut doar o partidă, ceea ce înseamnă că formula gândită de argentinianul Cristian Imhoff chiar funcţionează şi echipa este în cea mai bună formă a sa.

Singura formaţie în faţa căreia zălăuanii nu au simţit gustul victoriei este Arcada Galaţi, dar urmează acum în acest week-end, când SCM Zalău întâlneşte gruparea de pe Dunăre într-un joc din sferturile Cupei României.

În meciul din sferturi, care se va disputa sâmbătă de la ora 11.00, se întâlnesc cele două echipe. Având un ascendent moral după această perioadă extraordinară, elevii lui Cristian Imhoff speră să repete un rezultat bun şi să continue drumul spre finala Cupei României.

Tot în sferturile Cupei României, se mai dispută partidele dintre Ştiinţa Explorări Baia Mare/ U Cluj – Dinamo, Unirea Dej/ Steaua – Corona Brașov şi SCMU Craiova – Rapid.

De asemenea, dacă Zalăul trece de Arcada Galaţi şi se califică în semifinale, zălăuanii vor juca cu câştigătoarea din meciul Ştiinţa Explorări Baia Mare/ U Cluj – Dinamo.

Să mai spunem că în partida din campionat, disputată în etapa a XI-a, pe terenul Arcadei, zălăuanii nu au ţinut piept echipei de pe Dunăre, gălăţenii impunându-se cu scorul 3 – 0.

Totuşi, de atunci, echipa condusă de Adrian Feher a evoluat mult şi se află şi într-o perioadă bună din punct de vedere fizic şi psihic.

„Meciul de sâmbătă va fi unul greu, Arcada Galaţi fiind o echipă bună campionatului, cu jucători exprimentaţi. Totuşi, SCM Zalău va aborda şi partida aceasta, ca şi restul, adică cu gândul la victorie. Ne aşteptăm la un meci tare, băieţii se antrenează să fie în cea mai bună formă a lor”, ne-a declarat managerul secţiei de volei – Adrian Feher.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *