Festivitatea a debutat la cimitirul eroilor-martir, unde au avut loc un serviciu religios şi depuneri de jerbe şi coroane de flori la monumentul dedicat victimelor din 14 septembrie 1940. Ulterior, au fost depuse jerbe şi coroane de flori şi la Monumentul Eroilor din centrul localităţii Ip.

Comemorarea martirilor de la Ip este un eveniment solemn dedicat memoriei celor care și-au pierdut viața în acel masacru, unul dintre episoadele tragice ale istoriei României, petrecut la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în septembrie 1940.

“Astăzi, la 84 de ani de la acele evenimente tragice, ne adunăm aici, la Ip, nu doar pentru a aduce un omagiu victimelor, ci şi pentru a reflecta asupra valorilor care trebuie să ne ghideze pe noi, ca naţiune. Trebuie să ne amintim că ura şi intoleranţa nu au loc într-o societate democratică şi civilizată. Fiecare viaţă pierdută la Ip reprezintă o chemare la unitate, la respect reciproc şi la toleranţă. De altfel, comunitatea de aici şi din întreg judeţul Sălaj a arătat, de-a lungul anilor, că românii şi maghiari pot trăi şi munci, împreună, ca vecini, prieteni, colegi sau chiar soţi, pentru binele nostru, al tuturor”, a precizat, sâmbătă, prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, în alocuţiunea susţinută la monumentul dedicat martirilor din 14 septembrie 1940, din centrul localităţii Ip.

Cei ce şi-au pierdut viaţa în toamna anului 1940 au fost apoi pomeniţi în cadrul unui parastas susţinut la monumentul pe care le sunt înscrise numele, în cimitirul din Ip.
Cele petrecute la Ip se înscriu în seria masacrelor antiromâneşti desfăşurate pe teritoriul Transilvaniei de Nord în toamna anului 1940.

În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupaţie cantonată în oraşul Şimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei Straja naţiunii (‘Nemzetorseg’) au ucis 157 de localnici români.
O manifestare similară a avut loc şi luni, 9 septembrie, la Treznea, pentru comemorare a 93 de persoane ucise în noaptea de 8 spre 9 septembrie 1940 de trupele horthyste, eveniment rămas în istorie ca „masacrul de la Treznea”.













