Warning: Trying to access array offset on value of type bool in /home/sportulsalaje/public_html/dev.sportulsalajean.ro/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 36

Share:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on telegram
Home » FOTBAL » LIGA a IV-a » Liga a IV-a a rămas mai săracă cu o echipă. S-a ales praful de fotbalul din comuna Băbeni

Warning: Trying to access array offset on value of type bool in /home/sportulsalaje/public_html/dev.sportulsalajean.ro/wp-content/plugins/elementor-pro/modules/dynamic-tags/tags/post-featured-image.php on line 36

Sportul rege are mare tradiţie în comuna Băbeni şi ani buni a avut chiar şi două echipe de fotbal în competiţiile organizate de AJF Sălaj. Ba chiar, Dumbrava Ciocmani şi Viitorul Băbeni s-au duelat pentru primele locuri din Seria EST a Ligii a V-a. 

În vara anului 2023, însă, cele două formaţii s-au unit şi a luat naştere AS Unirea Ciocmani-Băbeni. Beneficiind şi de susţinerea administraţiei locale, noua echipă a comunei a avut un sezon de vis, iar în vara anului 2024 a cucerit la pas Seria EST, promovând în Liga a IV-a!

Echipa Viitorul Băbeni în anul 2018

Din două echipe, comuna Băbeni a rămas cu fotbal… zero

Chiar dacă a revenit în al patrulea eşalon după ani mulţi de pauză, reprezentanta comunei de pe Someş a avut un  debut perfect, cu două victorii consecutive! Încet-încet, Unirea Ciocmani-Băbeni şi-a pierdut cadenţa, ba chiar a avut sincope nedorite şi neprezentări la joc. Chiar şi asa, gruparea condusă de Ovidiu Toma a iernat pe locul 9, cu 13 puncte acumulate.

Din păcate, Unirea Ciocmani-Băbeni nu s-a mai aliniat la startul returului. Echipa nu s-a prezentat la meciul cu Someşul Someş-Odorhei din etapa a XIV-a de sâmbătă. Conducerea clubului şi-a anunţat oficial retragerea din campionat şi toţi  jucătorii au plecat la alte echipe, la Jibou, Buciumi, Dragu, Jac sau Ulmeni (judeţul Maramureş). Altfel spus, s-a ales praful din fotbalul din comuna Băbeni.

Echipa Dumbrava Ciocm ani în anul 2020

Se caută vinovaţii

Am căutat şi vinovaţii pentru această situaţie neplăcută, care a adus mare supărare în rândul iubitorilor ai fotbalului din comună. Reprezentanţii echipei spun că de vină ar fi noua administraţie locală, care mai mult ar fi vorbit decât să facă.

De cealaltă parte, autorităţile locale de la Buciumi spun că problema vine de la fosta conducere a Primăriei, care nu şi-ar fi onorat promisiunile, iar echipa de fotbal a rămas cu mari datorii.

Mai mult, noul primar – Mariana Dănilă-Mureşan – spune că s-au făcut eforturi pentru a se acoperi unele datorii şi ar fi promis că se vor stinge şi celelalte datorii, după stabilirea bugetului, precizând că îi place fotbalul şi că va susţine activitatea sportivă în comună.

Ovidiu Toma: „Promisiuni au fost, despre susţinere şi atragere de sponsori, dar nu am văzut banii. S-a ales praful din toate”

„Lipsă buget, cam ăsta a fost mesajul venit de la noua administraţie locală. A rămas totul pe mine şi aşa nu se mai putea. Şi în toamnă, eu am băgat din buzunarul propriu vreo 10.000 de lei pentru ca echipa să meargă mai departe. Promisiuni au fost, despre susţinere şi atragere de sponsori, dar nu am văzut banii. Am fost de vreo patru-cinci ori la Primărie şi tot nu s-a rezolvat. Păcat, că am muncit vreo şapte ani pentru acest proiect şi aveam o echipă frumoasă, iar la juniori aveam deja aproape 30 de copii. S-a ales praful din toate”, ne-a declarat Ovidiu Toma cu tristeţe în glas.

Primarul Mariana Dănilă-Mureşan: „Fosta administraţie nu a onorat promisiunile. Noi chiar am prins în buget o sumă de bani pentru sport”

„Încă din start vreau să vă spun că eu sunt pentru mişcare şi sport şi voi susţine activitatea sportivă din comună. Şi pentru acest an, am prins în buget o sumă de bani pentru această activitate. Ba, mai mult, vrem să construim un nou teren de fotbal în centrul comunal.

În ce priveşte discuţiile cu echipa de fotbal, aici este vorba de datorii lăsate de fosta administraţie.  Am înţeles că echipa trebuia să primească anul trecut 40.000 de lei de la Primărie, dar fosta administraţie nu a onorat promisiunile. Ne-am mobilizat şi, la finalul anului trecut, chiar înainte de Crăciun, s-au alocat 18.000 de lei. Am promis că, după stabilirea bugetului, Primăria va aloca şi cealaltă sumă restantă.

Am discutat şi cu preşedintele Daniel Sabou, ca AJF Sălaj să păsuiască echipa până la rezolvarea problemei. Din păcate, cei de la echipă nu au mai venit pe la Primărie, nici să facă actele pentru contractul de finanţare pentru anul 2025. Chiar îmi pare rău, dar eu vreau să susţin echipa”, a declarat primarul Mariana Dănilă-Mureşan pentru ziarul Sportul Sălăjean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *