Zalăul este din nou prezent pe scena sportivă națională prin karateka de la SCM Zalău, care începând de astăzi intră în competiție la Finala Campionatului Național de Karate Tradițional pentru cadeți, juniori, tineret și seniori. Competiţia se va desfășura la București, iar la stat se află sute de sportivi din întreaga ţară.
Sub atenta îndrumare a sensei-ului Călin Marincaș, un nume cu rezonanță în lumea artelor marțiale, cei 8 sportivi ai clubului finanţat de Primăria municipiului Zalău, s-au pregătit intens, cu multă disciplină și determinare, pentru această competiție de anvergură.
Miza este uriașă: ocuparea unuia dintre primele două locuri la fiecare categorie înseamnă calificarea la Campionatul Mondial ce va avea loc luna viitoare în Polonia. Acolo, cei mai buni karateka ai lumii se vor întrece pentru titlul suprem, iar sportivii din Zalău sunt hotărâți să facă pasul spre marea performanță.
Competiția din capitală reunește elita karateului tradițional românesc, iar SCM Zalău vine cu un lot tânăr, dar ambițios, gata să lupte până la capăt pentru un loc pe podium și, mai ales, pentru șansa de a reprezenta România la cel mai înalt nivel.

„Am încredere deplină în sportivii mei. Sunt bine pregătiți, motivați și știu ce au de făcut. Am muncit mult împreună pentru acest moment și suntem gata să demonstrăm că Zalăul are un cuvânt important de spus în karateul tradițional românesc. Calificarea la Campionatul Mondial este un obiectiv clar, dar dincolo de medalii, vreau să văd atitudine, disciplină și respect pentru acest sport. Le doresc tuturor mult succes și să lupte cu inima până la capăt!”, a declarat sensei Călin Marincaş pentru ziarul Sportul Sălăjean.








