Consiliul Județean Sălaj sprijină sportul de performanță, iar o mare atenție se acordă handbalului.
De aproape 20 de ani, Consiliul Județean este principalul finanțator al grupării de sub Meseș, doar că în ultimii ani, susținerea financiară nu a mai fost la nivelul echipelor cu care HC Zalău concurează în Liga Florilor.
Trupa condusă de Gheorghe Tadici a fost nevoită să joace într-o competiție în care s-a investit și se investește masiv, gruparea de sub Meseș având printre cele mai mici bugete din campionat.
În condițiile date, sălajencele nu au putut să își propună mare lucru, decât salvarea de la retrogradare.
Cam acest scenariu se va întâmpla și în sezonul următor, în care HC Zalău va beneficia de 4,3 milioane de lei de la Consiliul Județean Sălaj.
Bugetul a fost votat vineri de către consilierii județeni în cadrul ședinței ordinare a Consiliului județean Sălaj
Din această sumă, HC Zalău va primi 2.183.000 lei în prima parte a sezonului, iar diferența de 2.117.000 lei va fi acordat în 2026, în a doua parte a sezonului.
Față de sezonul trecut exista o mică creștere de buget, gruparea de sub Meseș primeşte mai mult de la Consiliul Județean Sălaj cu 119.000 de lei.
Instituția condusă de Dinu Iancu Sălăjanu a pregătit pentru HC Zalău un buget de 860.000 de euro, astfel că pentru o mai bună desfășurare a activității, conducerea clubului va trebui să caute în continuare susținere și din mediul privat.
„Se aprobă repartizarea sumelor alocate pentru finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă, ce se vor desfăşura în anul competiţional 2025-2026, în cuantum de 4.691.300 lei, astfel: a) Handbal Club Zalău –4.300.000 lei, din care 2.183.000 lei pentru anul 2025 și 2.117.000 lei în 2026”, se arată în proiectul de hotărâre al Consiliului Județean Sălaj.








