În uvertura etapei a XIX-a din Liga Florilor, HC Zalău a disputat azi după-amiază partida cu CSM Iaşi 2020, formaţia care ocupă ultimul loc în clasament.
Moldovencele au avut un start fuilminant cu trei goluri consecutive, astfel că scorul era 3 – 0 în minutul 4.
Un minut mai târziu, Andriţă a spart gheaţa pentru Zalău, dar CSM Iaşi 2020 s-a aflat la conducere până în minutul 11, când Ioana Bălăceanu a marcat pentru 4 – 4.
În acelaşi minut, ucraineanca Adryiana Naumenko a adus pentru prima dată Zalăul în avantaj, iar tot ea a marcat pentru 5 – 6.
În continuare, jocul a fost echilibrat, până spre finalul reprizei, când Alexia Niţă a înscris de la 7 m (minutul 30) şi gruparea condusă de Gheorghe Tadici a intrat la vestiare cu un avantaj de două goluri.
După revenirea pe teren, tot sălăjencele au marcat prin aceeaşi Naumenko, astfel că în minutul 31 scorul era 9 – 12.
Momentul meciului a fost golul de la mare distanţă a portăriţei Andreea Năstasă, din minutul 35, prin care HC Zalău a intrat în avantaj cu patru goluri.
Diferenţa de scor a crescut până la cinci şi chiar şase goluri. În minutul 39, după golul de la linia de 9 m a lui Ioana Bălăceanu, tabela indica 12 – 18.
Încet-încet, moldovencele au redus din avantaj, astfel că în minutul 49, golul Alexandrei Severin a făcut ca tabela să arate 17 – 19.
În minutele următoare, jocul a fost pe muchie de cuţit, dar „lanterna roşie” din Liga Naţională nu a reuşit să egaleze măcar şi HC Zalău merge din capitala Moldovei cu o victorie muncită şi meritorie.
În această partidă, cea mai bună marcatoare a fost Aya Ben Abdallah, cu 6 goluri din 7 aruncări, toate din acţiune.
Remarcate în tabăra HC Zalău au fost şi Adryiana Naumenko, Ioana Bălăceanu, Alexia Niţă, dar şi portarul Andreea Năstasă, cea care a avut şapte intervenţii salvatoare, marcând şi un gol!
De cealaltă parte, cea mai bună marcatoare a fost ucraineanca Ilyina Dziyana cu 5 goluri, remarcându-se şi Alexandra Severin şi Ştefania Lazăr, fostele jucătoare ale Zalăului, care au marcat 4 respectiv 3 goluri.
De precizat faptul că în lotul echipei din Iaşi am regăsit mai multe jucătoare care de-a lungul anilor au evoluat la poalele Meseşului, începând cu portarul Paula Teodorescu, continuând cu Elena Mitrache, Ştefania Lazăr, Alexandra Severin şi Tatiana Prycop.
În urma victoriei de la Iaşi, HC Zalău rămâne pe locul 10, adică peste linia de supravieţuire, apropiindu-se la doar un singur punct de următoarea clasată – Măgura Cisnădie.
Sălăjencele vor disputa meciul din etapa cu numărul 20 acasă, în faţa suporterilor, împotriva celor de la SCM Universitatea Craiova, partidă programată pentru data de 23 martie.
CSM Iași 2020 – HC Zalău 20–24 (9–11)
CSM Iași 2020: Babovic, Teodorescu – Ilyina 5 goluri, Severin 4, Fonseca 3, Lazar 3, Predescu 1, Florea 1, Olaru 1, Mitrache 1, Milohevic 1, Jipa, Orsivschi, De Souza, Coman şi Prycop. Antrenor: Lars Frederiksen
HC Zalău: Rus, Nastasă 1 gol – Ben Abdallah 6 goluri, Naumenko 4, Alexia Niță 4, Andrița 3, Bălăceanu 3, Lazic 2, Vâlcan 1, Mărginean, Jlezi, Danilescu şi Moisin. Antrenor: Gheorghe Tadici








