S-a încheiat campionatul Ligii a V-a Sălaj Seria Vest, după 18 etape disputate. A fost o adevărată bătălie pentru podium, care s-a schimbat dramatic în ultimele etape şi care dă acum o nouă câştigătoare.

Venus Borla a reuşit performanţa de a câştiga campionatul Ligii a V-a Sălaj Seria Vest, după partide interesante şi răsturnări de situaţie.
Dacă aproape întreg sezonul, cei de la Măgura Cehei au ocupat prima poziţie în clasament, Venus Borla a reuşit ca în etapa a XVII-a să ia locul echipei din Cehei şi desigur, să încheie campionatul pe prima poziţie. Totuşi, etapa cu numărul 17 a fost una destul de interesantă, deoarece Unirea Hereclean a reuşit să învingă liderul de atunci Măgura Cehei, rezultat de care s-a bucurat formaţia condusă de Mate Tibor.

Formaţia din comuna Bocşa a reuşit să câştige campionatul Seriei Vest după mai bine de 10 ani, ani în care băieţii din Borla au luptat pentru titlu, dar din păcate nu au ajuns acolo unde şi-au dorit.
Aşadar, în acest an, Iozsa Szabolcs şi compania au găsit formula potrivită şi au făcut ca în 18 etape să reuşească 14 victorii, 2 remize şi 2 înfrângeri.

În ultima etapă (nr. cea din week-end) Venus Borla a făcut scorul etapei acasă cu Gloria Ban, „lanterna roşie” a campionatului, scor 13 – 1 şi şi-a consolidat astfel prima poziţie din clasament.
La finalul partidei, formaţia din Borla a primit cupa şi medaliile, din partea preşedintelui AJF Sălaj Daniel Sabou şi toţi spectatorii au aclamat succesul echipei, bucurându-se alături de ei, într-o ploaie de confetti.
Mai mult decât o echipă de fotbal, o familie
La Borla s-a format o echipă frumoasă, unită şi unde jucătorii, din pură pasiune, au reuşit o mare performanţă.
La fiecare partidă, spectatorii nu au încetat să apară şi toţi aceşti factori au dus la victoria frumoasă de sâmbătă.

Totuşi, atât jucătorii, cât şi spectatorii, ţin să îi mulţumească celui care a sprijinit Venus Borla, atât financiar, cât şi moral. Este vorba de Mate Tibor, omul de afaceri din Borla, care este trup ş suflet pentru echipă şi care i-a încurajat de fiecare dată pe băieţi.

Felicităm formaţia din Borla şi le urăm mult succes în contnuare, mai ales dacă îşi doresc promovarea în Liga a IV-a.




































