Ucrainianul Aleksandr Buzdugan, unul dintre cei mai buni componenţi ai echipei de volei a Zalăului, va fi tată pentru a doua oară.
„Stranierul” a venit la clubul de la poalele Meseşului în anul 2022, unde acesta urma să devină un jucător de bază şi care promitea mult.
Conducerea clubului a fost mulţumită de prestaţiile acestuia şi de faptul că jucătorul s-a acomodat rapid în echipă şi aducea un plus acesteia.

La scurt timp de la venirea acestuia la Zalău, au venit şi cele mai importante persoane din viaţa lui, Olya – soţia jucătorului – şi băieţelul de doar câteva luni atunci.
Pentru familia Buzdugan au urmat momente frumoase la Zalău, Olya fiind prezentă la fiecare meci al soţului cu cel mic, un băieţel simpatic care a atras privirile fanilor de fiecare dată. Gesturile soţiei denotă că pe cei doi îi leagă o iubire autentică, de care Oleksandr se bucură din plin şi care îl motivează pe voleibalist să îşi facă soţia şi copilul mândri. La fiecare final de meci, Olya şi băieţelul care poartă un tricou înscripţionat pe spate cu „BUZDUGAN”, aleargă să îi sară în braţe jucătorului.

Aleksandr Buzdugan a avut o perioadă foarte bună la „fileu”, acesta fiind cotat în unele meciuri drept cel mai bun jucător, fiecare victorie dedicând-o soţiei şi micuţului său.
De data aceasta însă, voleibalistul trăieşte sentimente puternice şi pe plan personal, deoarece superba sa soţie este însărcinată cu cel de-al doilea copil.

În zilele trecute, cei doi au organizat la Sala Sporturilor din Zalău, un gender reveal, prin care şi-au anunţat apropiaţii şi pe cei dragi în ce priveşte sexul copilului.

Dacă până acum era obişnuiţi cu celebrul balon pentru gender reveal, soţii Buzdugan au apelat la o minge, prin care voleibalistul a anunţat că noul membru al familiei este un băieţel.
La evenimentul special a participat şi directorul sportiv al secţiei de volei de la SCM Zalău – Gabriel Terheş – care a ţinut să felicite cuplul pentru viitorul membru al familiei.
Ne bucurăm şi noi pentru momentele frumoase trăite de către cei doi şi îi urăm multă sănătate Olyei, iar pe cel mic de abia aşteptăm să îl vedem alături de fratele său pe teren!








