Echipa de juniori C de la Viitorul Zalău a încheiat sezonul cum nu se poate mai bine, câştigând campionatul!
Elevii lui Mihai Pop au reuşit performanţa de a câştiga campionatul judeţean destinat juniorilor C într-un mod excelent, formaţia zălăuană a reuşit victorii pe linie, câştigând toate cele 14 partide din campionat.
De menţionat faptul că în actualul campionat de juniori C au fost înscrise opt echipe, anume: Şcoala de Fotbal „Liviu Feraru”, Viitorul Zalău 1 şi 2, SCO Jibou, ACS Bănişor-Peceiu, FK Kraszna, CS Silvania Şimleu Silvaniei şi CSS Zalău.
Viitorul Zalău a avut un parcurs foarte bun, băieţii au reuşit să treacă de fiecare formaţie, marcând nu mai puţin de 74 de goluri. Formaţia antrenată de Mihai Pop a încheiat campionatul la o diferenţă de 9 puncte de locul II – Şcoala de Fotbal „Liviu Feraru”.

Totuşi, podiumul a mai fost completat tot de Viitorul Zalău, echipa 2, cu un lot format din copii născuţi în 2011-2012. Chiar dacă a fost o competiţie pentru cei născuţi în 2009-2010, copii de la Viitorul Zalău 2 au reuşit şi ei la rândul lor o performanţă frumoasă.
„Sunt mândru de ei, atât de Viitorul Zalău 1, care au reuşit numai victorii în campionat, dar şi de cei mai mici, care deşi s-au duelat cu jucătorii mai mari cu un an, au reuşit să dea dovadă de multă determinare. Îi felicit pe câştigători şi le promit că vom continua împreună şi sperăm la cât mai multe victorii”, ne-a declarat Mihai Pop, antrenorul celor două formaţii de la Viitorul Zalău.
Juniorii C de la Viitorul Zalău au fost premiaţi miercuri, 4 iunie, de către conducerea AJF Sălaj şi preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj – Dinu Iancu-Sălăjanu – care le-a urat succes şi la cât mai multe victorii.

Şi cei de la Viitorul Zalău 2 au primit medaliile de bronz, în cadrul aceleiaşi ceremonii.








