Şcoala de Fotbal „Liviu Feraru” a mai bifat în acest weekend încă două zile pline de fotbal, unde au fost angrenaţi peste 250 de copii, iubitori ai „sportului rege”.
Sala de Sport din comuna Valcău de Jos a fost neîncăpătoare la finalul acestei săptămâni, deoarece Cupa Campionilor, cel mai mare turneu de fotbal în sală din Sălaj, şi-a adjudecat câştigătoarele la categoriile de vârstă 2014 – 2015 şi 2018 – 2019.
La competiţia din weekend au răspuns cu prezent 12 cluburi din 6 judeţe: Maramureş, Cluj, Bihor, Târgu Mureş, Bistriţa-Năsăud şi bineînţeles Sălaj.
Cluburile sportive prezente la Cupa Campionilor au fost: Fabrica de Campioni Baia Mare, Viitorul Marghita, U Evolution Cluj, Club Sportiv Viitorul Zalău, SCO Jibou, Fulgerul Dioşod, Miercurea Nirajului Târgu Mureş, ACS Suplacu de Barcău, Transilvania Seeds Cluj, ACS Bayern Câmpia Turzii, Sportul Beclean şi gazdele – Şcoala de Fotbal „Liviu Feraru”.

Cea de-a treia zi din cadrul Cupei Campionilor, sâmbătă, a fost rezervată categoriei 2018-2019, unde cele 10 formaţii au disputat meciuri frumoase, în care cei mici au dat dovadă de fair-play şi totodată pasiune pentru fotbal.
La finalul zilei, s-a organizat festivitatea de premiere, unde pe podium au urcat Fabrica de Campioni Baia Mare – loc I, Şcoala de Fotbal „Liviu Feraru” – loc II şi Viitorul Marghita – loc III.
De asemenea, Sălajul a mai fost reprezentat la această categorie de vârstă prin două echipe de la Clubul Sportiv Viitorul Zalău, SCO Jibou şi Fulgerul Dioşod.
Toţi copiii au plecat acasă cu diplome şi premii, dar şi cu prietenii noi, experienţă şi amintiri de neuitat.
În a patra zi de competiţiei, duminică, a venit rândul celor din categoria 2014 – 2015 să-şi demonstreze talentul şi dedicarea.
Ca şi în ziua precedentă, spectatorii au fost martorii unui eveniment frumos, în care micuţii fotbalişti au fost de neoprit pe teren, fiecare dintre aceştia dorindu-şi un loc pe podium.
Şi la această categorie, Fabrica de Campioni Baia Mare a repetat performanţa din ziua precedentă, aceştia clasându-se din nou pe primul loc. Totuşi, sălăjenii nu s-au lăsat mai prejos, SCO Jibou reuşind să-şi adjudece cel de-al doilea loc, pentru ca pe locul III să se claseze cei de la Miercurea Nirajului Târgu Mureş. Totuşi, în primii şase îi mai regăsim pe Şcoala de Fotbal „Liviu Feraru”.
La categoria premii individuale, Cristian Maier de la Şcoala de Fotbal „Liviu Feraru” a obţinut titlul de „Cel mai bun portar”, Tudor Gheţe de la Fabrica de Campioni Baia Mare – „Golgheterul competiţiei”, urmat de colegul său de echipă, Alexandru Pitura, cu titlul de „Cel mai bun jucător”.

Finalul acestei zile a fost unul cu adevărat spectaculos, deoarece organizatorii le-au pregătit participanţilor o surpriză, care a constat în participarea lui Cristian Dulca la festivitatea de premiere.

Internaţionalul, fost jucător la echipe precum CFR Cluj, Gloria Bistriţa, Rapid Bucureşti sau Universitatea Cluj, dar şi în lotul Naţionalei României, cu care a participat la Campionatul Mondial din anul 1998. După încheierea carierei sportive, Dulca a rămas în fenomen şi a antrenat formaţii titrate din ţară precum FC Vaslui, Universitatea Cluj, Gaz Metan Mediaş, Jiul Petroşani, pentru ca apoi să facă pasul spre Naţionala României U21.
„A fost un final de săptămână reușit, cu de toate! Goluri frumoase, fair-play din partea tuturor echipelor, atât copiii, cât și antrenorii! Suntem foarte mândri că am putut să îl avem alături de noi pentru lovitura de start în finala competiți și la festivitatea de premiere pe internaționalul Cristi Dulca! Mulțumim prietenului nostru Claudiu Ghencean pentru susținere, mulțumim primarului Ioan Roşan pentru găzduire! Sunt mândru că putem organiza ceva pentru copii și într-un final totul iese foarte bine! Bucuria copiilor este una de nedescris!”, a declarat Eduard Vereş – organizatorul competiţiei – pentru ziarul Sportul Sălăjean.

Clasamente finale la cele două categorii din cadrul Cupei Campionilor:
2018 – 2019
Locul 1: Fabrica De Campioni Baia Mare
Locul 2: Şcoala de Fotbal „Liviu Feraru”
Locul 3: Viitorul Marghita
Locul 4: U Evolution Cluj Alb
Locul 5: Viitorul Marghita Negru
Locul 6: Clubul Sportiv Viitorul Zalău Roșu
Locul 7: Clubul Sportiv Viitorul Zalău Negru
Locul 8: SCO Jibou
Locul 9: U Evolution Cluj Negru
Locul 10: Fulgerul Dioşod
2014 – 2015
Locul 1: Fabrica de Campioni Baia Mare Albastru
Locul 2: SCO Jibou
Locul 3: Miercurea Nirajului Târgu Mureș
Locul 4: Fabrica de Campioni Baia Mare Alb
Locul 5: Şcoala de Fotbal „Liviu Feraru”
Locul 6: ACS Suplacu De Barcău
Locul 7: Transilvania Seeds Cluj
Locul 8: Miercurea Nirajului Târgu Mureş Verde
Locul 9: ACS Bayern Câmpia Turzii
Locul 10: Sportul Beclean






















