Mica Unire, înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 24 Ianuarie 1859, aduce, an de an, emoţia şi unitatea ascunse în paginile galbene ale istoriei.
Comuna Năpradea a marcat în avans joi, 23 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, printr-o serie de evenimente dedicate comemorării acestui moment istoric esențial pentru identitatea națională.

Sub coordonarea primarului Ianc Lucica și a directorii Școlii Gimnaziale “Traian Crețu” Năpradea și ai Școlii Gimnaziale “Petru Hossu” Cheud, locuitorii din comună au avut ocazia să participe la activități educative și artistice, care au pus accent pe valorile unității și solidarității.

Evenimentul prin care s-a sărbătorit ziua Unirii Principatelor Române a avut loc în centrul comunal.
Cei prezenţi au avut steaguri şi torţe în mână şi au pornit din trei părţi ale satului, iar în faţa căminului cultural au aprins un foc în jurul căruia s-a întins o horă a unirii. Evenimentul a fost unul reuşit, devenind deja o tradiţie, având în vedere că s-a mai organizat şi în anii trecuţi.

”Ziua Unirii Principatelor Unite sărbătorită la Năpradea! Azi, împreună cu elevii Școlii Gimnaziale “Traian Crețu” Năpradea și ai Școlii Gimnaziale “Petru Hossu” Cheud, am sărbătorit în avans Mica Unire, am dat mâna cu mâna în hora unirii, gestul simbolic al acestei sărbători naționale. Mulțumim tuturor pentru participare!”, transmite Lucica Ianc, primarul comunei Năpradea.

La 24 ianuarie 2022 se împlinesc 166 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, eveniment crucial în istoria poporului nostru care a marcat prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza împlinirea unui vis de secole al românilor.














