În etapa din week-end cu numărul 12, Fino Brutto Borla a învins Voinţa Aghireş, într-un meci destul de disputat. Voinţa – formaţie care ocupă locul 9 – a reuşit să intre la pauză cu un avantaj de 2 – 1 în faţa celor din Borla. În cea de-a doua repriză, însă, băieţii din Borla au revenit şi au mai reuşit să marcheze patru goluri prin Alex Negru – minutele 31 şi 32, Timotei Gui – minutul 33 şi Cristian Crişan – minutul 49, care au adus victoria echipei.
În meciul dintre Faimoşii şi Davgold MET, cei din urmă au învins formaţia de pe podium, care momentan ocupă poziţia a treia. Vedeta partidei a fost Răzvan Meleg, care prin cele două goluri marcate a reuşit să aducă victoria echipei sale. Davgold MET a intrat la pauză cu scorul de 1 – 0, pentru ca în repriza secundă, Meleg să marcheze din nou în minutul 29, Faimoşii find astfel învinşi la scor 0 – 2. Davgold MET a mai disputat şi partida restantă din etapa a XI-a cu Generalii, în care acelaşi Răzvan Meleg a contribuit decisiv la victoria echipei sale, cu trei goluri marcate.
SCC Brădet continuă forma bună şi prin victoria din week-end îşi păstrează locul 2 în clasament. La doar trei puncte distanţă de liderul Ligii 2 – Info Plus – formaţia lui Beniamin Iorga poate visa la locul 1, având în vedere meciurile bune din ultimele etape. Cei din Brădet s-au impus în faţa „generaliilor” cu scorul de 4 – 3, Raul Zmole reuşind un hattrick.
MFC Gârceiu câştigă partida cu Cetăţenii Crişeni 2, cu scorul de 4 – 2, prin golurile marcate de Cătălin Rablău, Mihai Puluşi, Vlad Giugium şi Csatlos Roland.
Los Blancos şi Sporting Peceiu au disputat partida restantă din etapa trecută. Dacă în prima repriză, „albii” conduceau cu 2 – 1, în repriza secundă s-au marcat cinci goluri, astfel că meciul s-a terminat la egalitate 4 – 4. Sergiu Botiş (Los Blancos) a reuşit să marcheze trei goluri.
Rezultate etapa a XII-a, Liga 2:
Fino Brutto Borla – Voinţa Aghireş 5 – 3 (1 – 2)
Au marcat: Raul Andreica (‘11), Alex Negru (‘31 şi 32), Timotei Gui (‘33) şi Cristian Crişan (‘49), respectiv Alex Varga (‘12), Călin Varga (‘15) şi Vlad Brânduşan (‘38)
Faimoşii – Davgold MET 0 – 2 (0 – 1)
A marcat: Răzvan Meleg (‘16 şi 29)
SCC Brădet – Generalii 4 – 3 (1 – 1)
Au marcat: Raul Zmole (‘4, 48 şi 49) şi Tudor Ulmeanu (‘36), respectiv Paul Miclea (‘8), Kiss Cristian (‘45) şi Arnold Nemeş (‘50)
Cetăţenii Crişeni 2 – MFC Gârceiu 2 – 4 (1 – 2)
Au marcat: Ciprian Recian (‘9) şi Rareş Iosif (‘48), respectiv Cătălin Rablău (‘13), Mihai Puluşi (‘24), Vlad Giugium (‘32) şi Csatlos Roland (‘34)
Los Blancos – Sporting Peceiu 4 – 4 (2 – 1) restanţă etapa a XI-a
Au marcat: Sergiu Botiş (‘16, 18 şi 31) şi Cătălin Dârjan (‘40), respectiv Alexandru Bonţe (‘21), Florin Măluţan (‘44 şi 46) şi Ştefan Soica (‘47)
Generalii – Davgold MET 2 – 4 (0 – 1) restanţă etapa a XI-a
Au marcat: Andrei Vadas (’41 şi 44), respectiv Răzan Meleg (‘4, 31 şi 49) şi Raul Puie (’36)
Program etapa a XIII-a, Liga 2:
Los Blancos – SCC Brădet
Info Plus – Fino Brutto Borla
Davgold MET – Sporting Peceiu
MFC Gârceiu – Zeus Team
Voinţa Aghireş – Faimoşii
Generalii – Cetăţenii Crişeni 2
CLASAMENT LIGA 2:
| 1. Info Plus | 14 | 11 | 0 | 3 | 84 – 54 | 33 |
| 2. SCC Brădet | 14 | 10 | 0 | 4 | 65 – 63 | 30 |
| 3. Faimoşii | 14 | 8 | 0 | 6 | 64 – 41 | 24 |
| 4. Fino Brutto Borla | 14 | 6 | 4 | 4 | 48 – 43 | 22 |
| 5. Los Blancos | 13 | 6 | 3 | 4 | 62 – 54 | 21 |
| 6. Davgold MET | 14 | 6 | 3 | 5 | 41 – 40 | 21 |
| 7. Zeus Team | 13 | 6 | 3 | 4 | 42 – 40 | 19 |
| 8. Generalii | 14 | 5 | 2 | 7 | 40 – 37 | 17 |
| 9. Voinţa Aghireş | 14 | 5 | 1 | 8 | 53 – 62 | 16 |
| 10. MFC Gârceiu | 14 | 4 | 2 | 8 | 41 – 59 | 14 |
| 11. Cetăţenii Crişeni 2 | 14 | 4 | 1 | 9 | 45 – 55 | 13 |
| 12. Sporting Peceiu | 14 | 2 | 1 | 11 | 38 – 75 | 5 |
Golgheteri Liga 2:
| 1. Cristian Brumar (Info Plus) | 23 |
| 2. Stelian Unguruşan (Faimoşii) | 15 |
| Claudiu Curea (Info Plus) | 15 |
| 3. Eduardo Varga (Faimoşii) | 13 |
| Florin Brumar (Info Plus) | 13 |
| 4. Florin Măluţan (Sporting Peceiu) | 14 |
| Răzvan Meleg (Davgold MET) | 14 |
| 5. Lukacs Zsolt (Faimoşii) | 12 |
| Călin Varga (Voinţa Aghireş) | 12 |
| 6. Gabriel Vaşvari (SCC Brădet) | 11 |
| Natanael Ciupe (Davgold MET) | 11 |
| Sergiu Botiş (Los Blancos) | 11 |
| 7. Flaviu Conţ (Los Blancos) | 10 |
| Csatlos Roland (MFC Gârceiu) | 10 |
| Raul Zmole (SCC Brădet) | 10 |
| 8. Tudor Ulmeanu (SCC Brădet) | 9 |
| 9. Andrei Pripon (SCC Brădet) | 8 |
| Andrei Baboş (Cetăţenii Crişeni 2) | 8 |
| Alexandru Bonţe (Sporting Peceiu) | 8 |
| 10. Claudiu Meleg (Voinţa Aghireş) | 7 |
| Gianluca Oprea (Sporting Peceiu) | 7 |








