Darius Goron a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului 2024 de căre Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, în clasamentul sporturilor neolimpice, alături de Călin Marincaş sau Cristian Duţă.
Darius este un sportiv care demonstrează în fiecare an că atunci când îţi doreşti să faci performanţă şi ai multă ambiţie, reuşeşti să obţii tot ceea ce şi propui.
Un început timid, dar promiţător
La vârsta de şapte ani, Darius Goron intra pentru prima dată în sala de antrenamente a clubului CS Dani San Zalău, timid din fire, fără a şti că acela urma să fie locul unde îşi va petrece atât de mult timp şi de unde urma să ajungă unul dintre cei mai buni sportivi ai judeţului Sălaj.
“Un băiețel timid, tăcut dar cu ochii sclipind de dorința de a face karate, asta era copilul Darius Goron, la cei 7 anisori pe care-i avea, când a pășit pentru prima dată pragul dojo-ului”, ne-a spus antrenorul său – Dan Chiş.

Copilul de atunci, a avut un singur scop – acela de a face mişcare – şi împreună cu familia au luat decizia de a face arte marţiale, un sport cunoscut atât pentru dezvoltarea fizicului, dar şi a psihicului şi a tenacităţii.
Antrenorul său văzând potenţialul şi dorinţa băiatului de a urca cât mai sus, a început să îl pregătească pentru competiţii, unde Darius urma să câştige medalie după medalie şi trofeu după trofeu.
“De atunci talentul, munca, ambiția și perseverența cu care și-a urmat visul de a fi cel mai bun, l-au ajutat să se poziționeze an după an în elita sportivilor”, a mai declarat Dan Chiş.
Un tânăr cu o singură dorinţă – să fie unul dintre cei mai buni
După o perioadă în care sportivul s-a antrenat sute de ore şi a căpătat exprienţă prin participarea la competiţii importante, aspiraţiile lui s-au schimbat. Dacă la început şi-a dorit doar să facă mişcare prin prisma că era un copil cu multă energie, pe parcurs aspiraţiile acestuia s-au schimbat şi a început să pună mai mult accent pe artele marţiale şi să le trateze din perspectiva unui sportiv care îşi doreşte să facă şi performanţă.

Doar câteva luni de antrenamente au fost îndeajuns pentru tânăr, deoarece atunci şi-a dat seama că vrea să atingă culmile cele mai înalte şi să le aducă mândrie părinţilor care l-au susţinut necondiţionat, dar şi să îşi demonstreze lui că atunci când are un ţel, poate să şi-l îndeplinească.
În 13 ani de practicare a karate-ului modern, Darius a obţinut nu mai puţin de 152 de medalii, 61 dintre acestea la Naţionale şi Cupa României, unde nu mai puţin de 28 de medalii au fost de aur.
De asemenea, sportivul a avut o evoluţie extraordinară şi la nivel internaţional, unde a obţinut 39 de medalii, 13 dintre acestea fiind de locul I.

Putem spune că Darius Goron este un tânăr excelent, care deţine opt titluri de campion mondial şi cinci de campion european. Impresionant!
“Aş putea spune că sunt un băiat muncitor şi disciplinat, deoarece am considerat că fără dedicare nu poţi ajunge campion”
Darius Goron ne-a destăinuit şi cum a ajuns la performanţă, deoarece acele multe ore de antrenamente de pe tatami nu au fost singurele care l-a dus la ceea ce este el astăzi.
Sportivul ne spune că mereu a pus pe primul loc disciplina, munca şi dedicarea, acestea fiind cele trei cuvinte după care Darius se ghidează în fiecare zi şi prin care a reuşit să devină mai mulţi ani la rând unul dintre cei mai buni sportivi din Sălaj.
“Să fiu cel mai bun sportiv al judeţului în anul 2024 pentru mine reflectă încă odată că munca, perseverenţa şi seriozitatea sunt cele mai importante pentru a avea cele mai bune rezultate”, ne-a declarat Darius Goron.
De asemenea, antrenorul care l-a crescut pe sportiv încă de mic, i-a fost alături la orice pas şi de la care Darius a învăţat tainele artelor marţiale – sensei Dan Chiş – ne spune despre talentul, munca, ambiţia şi perseverenţa l-au ajutat pe sportiv să fie pe primul loc în clasamentul celor mai buni sportivi.
“Locurile obținute de Darius pe parcursul anului competițional 2024 în campionatele naționale şi internaționale, arată că titlul de – Cel mai bun sportiv – nu este unul întâmplător” – Dan Chiş
Anul 2024 a fost unul plin pentru Darius Goron , din punct de vedere competiţional, dar şi în care sportivul a obţinut rezultate excepţionale atât pe plan intern, cât şi internaţional.

Sportivul a obţinut 5 locuri I la Campionatul Național de Karate Shotokan, un loc I la Cupa României, un loc I la Campionatul Mondial si două locuri I la Campionatul European de karate WSF.
„Locurile obținute de Darius pe parcursul anului competițional 2024 în campionatele naționale şi internaționale, arată că titlul de – Cel mai bun sportiv – nu este unul întâmplător, pentru că din punctul meu de vedere, sportivii sunt cei care-şi adjudecă singuri titlul. Mulţumesc din nou cu această ocazie, Consiliului Judeţean Sălaj, pentru sprijinul şi deschiderea pe care o are în susţinerea cu adevărat a sportului şi performanţei sportive sălăjene. Felicitări Darius!”, este mesajul senseiului Dan Chiş.
Chiar dacă a reuşit să adune multe medalii şi trofee şi în continuare îşi propune să se dezvolte mai mult şi să participe la competiţii, Darius Goron a decis să aleagă cariera de poliţist în anul 2024, acesta fiind nevoit să îşi împartă timpul între cursurile Şcolii de Agenţi de Poliţie “Septimiu Mureşan” de la Cluj şi antrenamentele de la CS Dani San Zalău.

Fiind acum unul dintre oamenii legii, Darius continuă să facă performanţă în arte marţiale şi să se antreneze alături de sensei Dan Chiş, pe care îl consideră un mentor excepţional şi alături de care poate atinge cele mai înalte culmi ale succesului.
“Sensei pentru mine este un mentor, mereu mi-a fost alături şi a pus accentul pe performanţă, iar relaţia noastră sportiv-antrenor este una foarte bună”, ne-a spus Darius Goron.
De asemenea, în tot acest timp, pentru Darius sunt importanţi părinţii acestuia, care l-au susţinut încă de prima dată când a călcat pragul dojo-ului CS Dani San Zalău, cărora le este recunoscător că i-au acordat toată încrederea.
“Vreau să le mulţumesc părinţilor mei pentru tot sprijinul şi pentru că au fost mereu lângă mine şi m-au susţinut în tot ceea ce fac”, a conchis tânărul sportiv.








