Share:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on telegram
Home » FOTBAL » LIGA a IV-a » Cetatea Buciumi, victorie pe teren propriu în faţa Stejarului Sîg

Cetatea Buciumi s-a impus pe teren propriu în faţa „lanternei roşii” cu scorul de 3 – 2, într-un meci destul de disputat.

Prima repriză a început cu o surpriză din partea oaspeţilor, care în minutul 3 au reuşit să înscrie în poarta celor de la Buciumi prin Radu Sabou şi astfel cei de la Cetatea s-au văzut conduşi mai bine de 20 de minute.

Totuşi, în minutul 24, Alex Pop a marcat pentru Cetatea Buciumi, iar pe la finalul primei reprize, Raul Colcer şi-a adus echipa în avantaj, 2 – 1 fiind scorul de la pauză.

În repriza secundă, Stejarul Sîg a mai reuşit să marcheze un gol şi s-a ajuns din nou la egalitate în minutul 77, dar în prelungirile partidei, Cetatea Buciumi a reuşit golul victoriei prin Liviu Islamovici, care a consemnat şi rezultatul final 3 – 2 în favoarea Cetăţii şi le-a adus celor din Buciumi cele trei puncte.

După partida de la finalul săptămânii trecute, Cetatea Buciumi urcă pe locul 5, cu 29 de puncte, la o mare diferenţă de ocupanta locului 4 – Unirea Mirşid. Formaţia din Sâg, însă, îşi păstrează locul din clasament.

În etapa din acest week-end, Stejarul primeşte vizita celor de la Inter Cizer, unde porneşte ca şi favorită clară formaţia din Cizer, iar Cetatea Buciumi se deplasează la Someş-Odorhei.

Cetatea Buciumi – Stejarul Sîg 3 – 2 (2 – 1)

Au marcat: Alex Pop (’24), Raul Colcer (’42) şi Liviu Islamovici (‘90+5), respectiv Radu Sabou (‘3) şi Marius Palce (’77)

Cetatea Buciumi: Sergiu Dalnoki, Rareş Ciaca, Ionuţ Brîndea, Andrei Ştirb, Natanael Ciupe (cpt.), Rareş Gudea (’75 Raul Puie), Cristian Brumar, Rareş Hossu (’67 Alin Chirilă), Daniel Supuran (’65 Adrian Kaszta), Raul Colcer (’75 Liviu Islamovici) şi Alexandru Pop (’61 Dennis Chiş). Rezerve: Mădălin Şandor şi Darius Boszormenyi. Antrenor: Daniel Supuran. Delegat: Cosmin Feşteu

Stejarul Sîg: Alin Bonţe – Florin Bodea (’73 Ionuţ Vedinaş), Mihăiţă Oprea (’75 Paul Bodea), Mădălin Pop, Răzvan Boca, Claudiu Peşteleu (’46 Gabriel Peşteleu), Radu Sabou (‘90+2 Adrian Pop), Vlădu Bodea (cpt.), George Borhidan, Cosmin Ţârle (’46 Marius Palce) şi Raul Vedinaş (’73 Dorin Ghereş). Rezervă: Alin Ghereş. Delegat: Ionuţ Gozman

Au arbitrat: Raul Horvat (Zalău) – la centru, Elekes Robert (Zalău) şi Lorin Latiş (Zalău) – asistenţi

Observator AJF: Zoltan Ardelean

JUCĂTORUL MECIULUI: RAUL COLCER 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *