Există momente în viața unui oraș în care oboseala administrativă se simte până în oase, când oamenii nu mai așteaptă nimic și totuși sunt asaltați de promisiuni, dar și când campaniile nu mai aduc entuziasm, ci mai degrabă un exercițiu colectiv de toleranță față de reciclare.
Zalăul pare, de ani buni, într-un astfel de moment. Administrația a devenit un sistem care se autoprotejează, proiectele se justifică singure, funcțiile circulă într-un cerc închis, iar s-a transformat, treptat, într-un reflex fără greutate.
În acest peisaj, candidatura lui Vasile-Cristian Lungu nu este stridentă. Nu promite să dărâme sistemul, dar nici nu-l validează. Este o candidatură care nu cere emoție, ci luciditate, și care, fără să se revendice din vreun curent ideologic, aduce în discuție un concept esențial: suveranismul local, adică ideea că un oraș ar trebui să aparțină celor care îl locuiesc, nu celor care îl administrează de la distanță, fie ea geografică sau simbolică.
Ceea ce propune Lungu nu e vreun gest de eroism, dar e necesar. O administrație în care funcțiile nu sunt monedă de recompensă, în care banii publici nu sunt o resursă de control politic, în care cetățeanul nu este un decor pe afiș, o administrație în care „nu se poate” încetează să mai fie răspunsul standard.
Independența lui nu este un element de campanie, ci o condiție de integritate: nu are de dat explicații unor partide, nu are obligații contractate în birouri, nu e produsul unui mecanism electoral ci este, pentru mulți, poate prima opțiune care nu le cere loialitate, ci doar participare. Poate tocmai de aceea, pentru o parte din electoratul tăcut, această candidatură nu e despre Lungu și mai degrabă despre ceea ce alegem să nu mai acceptăm.
CMF: 5425005
