Share:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on telegram
Home » FOTBAL » LIGA a IV-a » Adelin Neaga duce Inter Cizer în finala Cupei României, după un „hattrick” în faţa Jiboului

Miercuri după-amiază, pe Stadionul de la Jibou, s-a disputat meciul din semifinalele Cupei României, dintre SCO Jibou şi Inter Cizer.

Formaţia din Cizer s-a impus clar şi a reuşit astfel să se califice în finala Cupei României, acolo unde va întâlni FC Chieşd.

Din păcate Jiboul nu mai este acea echipă de temut din anii trecuţi, aşa că Inter Cizer avea prima şansă în partida de ieri. Acest lucru s-a văzut şi pe tabela de marcaj, deoarece cel care a deschis scorul pentru Cizer a fost Paul Pop, în primul sfert al jocului.

După aceea, şi-a intrat în rol Adelin Neaga, golgheterul celor de la Cizer, care este şi unul dintre cei mai buni marcatori din Liga a IV-a Sălaj.

În doar 3 minute, atacantul a marcat de două ori în poarta jibouanilor şi elevii lui Adrian Damian au intrat la pauză cu un avantaj consistent.

Totuşi, după revenirea de la vestiare, a fost un joc de uzură, dar doar până în minutul 72, când Sergiu Korozsi a spart gheaţa pentru gazde şi SCO Jibou a început să mai spere.

Speranţele formaţiei pregătite de Cristian Vancea au crescut în prelungiri de asemenea, când Tudor Hozan a redus din diferenţă.

Golgheterul de la Cizer a spulberat însă toate speranţele jibouanilor, marcând al treilea gol personal în minutul 90+3.

Partida s-a terminat 2 – 4 şi astfel Inter Cizer s-a calificat în finala Cupei României, unde va întâlni adversara de temut FC Chieşd, formaţia cu care s-a bătut în acest campionat la titlu.

Marea finală se va disputa pe data de 14 iunie, la noua baza sportivă din Chieşd, locaţia fiind stabilită încă din luna februarie, în urma unei şedinţe a Biroului Executiv din cadrul AJF Sălaj.

Suntem siguri că vom asista la un meci plin de orgolii de o parte şi de alta, ambele formaţii dorindu-şi să câştige marele trofeu pus în joc.

 

SCO Jibou – Inter Cizer 2 – 4 (0 – 3)

Au marcat: Luca Chiş (’72) şi Tudor Hozan (’90+1), respectiv Paul Pop (’14) şi Adelin Neaga (’40, 43 şi 90+3)

SCO Jibou: Ionuţ Vlonga – Lucian Sâna, Tudor Hozan (cpt.), Sergiu Korozsi, Cristian Romitan, George Marian, Vasile Antal, Bogdan Petruşan, Denis Modi, Ionuţ Balmoş şi Rareş Dura. Rezerve: Tudor Merca – Octavian Ureche, Andreas Chiş, Dario Romitan, Codruţ Rostaş, David Almaş, Aris Pop. Antrenor: Cristian Vancea. Delegat: Vasile Pocol

Inter Cizer: Andrei Pop – Cătălin Pop, Paul Pop, Alexandru Dolcoş, Raul Silaghi, Lupo Lorand, Lukacs Zsolt, Raul Stanciu (cpt.), Iustin Ardelean, Adelin Neaga şi Cristian Bud. Rezerve: Adrian Pop, Simo Norbert, David Gaidoş, Adrian Bregea şi Olimpiu Ardelean. Antrenor: Adrian Damian. Delegat: Pavel Cudur

Au arbitrat: Gabriel Bârjac (Zalău) – la centru, Claudiu Coste (Surduc) şi Iosif Botoş (Jibou) – asistenţi

Observator AJF: Liviu Buzure (Jibou)

JUCĂTORUL MECIULUI: ADELIN NEAGA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *